Fantomele din SICAP: Cum se scurg miliarde prin firme cu zero angajați

2 Aprilie 2026 – Investigativ Radio Operativ

Într-un apartament de bloc dintr-un oraș de provincie, o cutie poștală plină de pliante și facturi neachitate reprezintă sediul social al unei companii care, pe hârtie, tocmai a câștigat o licitație de 5 milioane de euro pentru reabilitarea unei rețele de canalizare. Dacă bați la ușă, nu răspunde nimeni. Dacă verifici datele de la Registrul Comerțului, firma are un singur angajat (administratorul) și o cifră de afaceri care a sărit de la zero la milioane în mai puțin de douăsprezece luni.

Acesta nu este un scenariu de film, ci realitatea cotidiană a achizițiilor publice din România. Fenomenul „firmelor fantomă” sau al „firmelor paravan” a devenit o metodă sistemică de drenare a banului public prin intermediul platformei oficiale SICAP (Sistemul Informatic Centralizat al Achizițiilor Publice). La Radio Operativ, am analizat datele publice pentru a înțelege cum pot entități fără capacitate tehnică să devină partenerii strategici ai statului.

Anatomia schemei: De la înființare la „tunul” informatic

Mecanismul prin care o firmă fantomă ajunge să gestioneze proiecte de infrastructură sau livrări masive de bunuri este pe cât de simplu, pe atât de greu de stopat în absența unei verificări riguroase.

Schema funcționează, de regulă, în trei pași:

1. Activarea „adormitelor”: Se utilizează fie firme nou-înființate, fie firme vechi, fără activitate, care sunt preluate de interpuși. Acestea au obiecte de activitate extrem de vaste, de la „comerț cu amănuntul” la „lucrări de construcții geniu civil”.

2. Externalizarea capacității: Legea achizițiilor publice permite unei firme fără utilaje sau ingineri să participe la licitație dacă prezintă un „susținător terț” sau dacă declară că va subcontracta 90% din lucrare. Firma fantomă rămâne doar un vehicul financiar: ea încasează banii de la stat, oprește un „comision” și trimite restul sumei către subcontractori care, de multe ori, sunt firmele care ar fi trebuit să participe direct la licitație, dar care vor să-și piardă urma.

3. Licitarea agresivă: Aceste firme vin adesea cu prețuri nejustificat de mici (sub pragul de profitabilitate reală) pentru a câștiga punctajul maxim. Ulterior, prin acte adiționale, prețul proiectului crește „pe parcurs”, invocându-se cheltuieli neprevăzute.

Cine pierde? Contribuabilul și calitatea serviciului public

Când o licitație este câștigată de o entitate fără expertiză, perdanții suntem noi toți, din trei motive fundamentale:

• Instabilitatea proiectului: O firmă cu capital social de 200 de lei nu oferă nicio garanție reală. Dacă proiectul eșuează, firma intră în insolvență, iar statul rămâne cu șantierul blocat și cu banii dați avans, fără nicio posibilitate reală de recuperare a prejudiciului.

• Sub-contractarea în lanț: Fiecare verigă din lanțul de subcontractare oprește un profit. Până când banii ajung la muncitorul care efectiv toarnă asfaltul, suma este atât de mică încât se face rabat la calitatea materialelor pentru a acoperi costurile. Rezultatul? Drumuri care crapă după prima iarnă.

• Distorsionarea pieței: Firmele serioase, care plătesc sute de angajați, utilaje și taxe reale, sunt scoase de pe piață de aceste „firme de apartament” care nu au cheltuieli operaționale și pot sublicita artificial.

Exemple din SICAP: Când datele publice strigă „eroare”

Analizând seturile de date deschise pe data.gov.ro și portalul de achiziții, apar anomalii statistice care ar trebui să declanșeze alerte automate la orice instituție de control.

În anul fiscal precedent, am identificat cazuri în care contracte de deszăpezire sau întreținere spații verzi au fost atribuite unor firme care, în bilanțul depus la ANAF, raportau zero angajați. Mai mult, adresele sediilor sociale ale unor câștigători diferiți din județe opuse s-au dovedit a fi aceleași centre de găzduire de firme, sugerând o coordonare centralizată.

Un alt indicator de risc este „atribuirea directă repetată”. Instituțiile publice fragmentează achizițiile mari în bucăți mici, sub pragul legal de licitație, pentru a putea alege direct firma dorită. Astfel, o firmă fantomă poate primi zece contracte de 50.000 de euro într-o singură lună de la aceeași primărie, fără ca publicul să observe imediat magnitudinea risipei.

Cadrul legal: De ce nu funcționează barierele actuale?

România are o legislație aliniată la normele europene (Legea 98/2016 privind achizițiile publice). Teoretic, autoritatea contractantă are obligația de a verifica „capacitatea tehnică și profesională”. Practic, sistemul eșuează din cauza birocrației formale.

Funcționarul de la achiziții verifică dacă firma a depus un dosar complet. Dacă există o hârtie care spune că firma X are acces la utilajele firmei Y (susținătorul), criteriul este bifat. Legea pedepsește faptele, nu intențiile sau riscurile statistice.

O altă problemă majoră este lipsa interconectării bazelor de date în timp real. Sistemul SICAP nu „vorbește” automat cu baza de date a Inspecției Muncii (REVISAL) pentru a bloca o ofertă dacă firma nu are numărul minim de specialiști necesari lucrării. Controlul se face post-factum, adică după ce banii au plecat deja din trezorerie.

Rolul ANAP și al Curții de Conturi: Un arbitraj tardiv

Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) realizează un control ex-ante, dar acesta se rezumă la verificarea procedurii, nu a moralității sau a viabilității economice a firmei. Curtea de Conturi, pe de altă parte, vine în control la un an sau doi după ce contractul a fost semnat.

În acest interval, firma fantomă a avut timp suficient să încaseze banii, să îi transfere în alte conturi și să fie radiată sau vândută unor cetățeni străini imposibil de localizat. Este o cursă în care statul aleargă întotdeauna cu spatele, încercând să recupereze prejudicii de la entități care nu mai există.

Concluzie civică: Ce poate face cetățeanul informat?

Lupta împotriva firmelor fantomă nu aparține doar procurorilor; ea începe cu supravegherea comunitară. Transparența datelor publice ne oferă, pentru prima dată, posibilitatea de a fi „auditori civici”.

Iată ce putem face:

1. Monitorizarea panourilor de șantier: Orice lucrare publică trebuie să aibă un panou cu numele constructorului. Verificați acea firmă pe portaluri precum termene.ro sau listafirme.ro. Dacă vedeți că o lucrare de anvergură este făcută de o firmă cu zero angajați, sesizați autoritatea contractantă și presa locală.

2. Utilizarea platformelor de transparență: Site-uri precum bani-publici.ro prelucrează datele din SICAP și le fac ușor de citit. Urmăriți unde merg banii primăriei voastre.

3. Solicitări în baza Legii 544/2001: Întrebați oficial: „Care este numărul de subcontractori acceptați pentru lucrarea X?” și „Cum a fost verificată capacitatea tehnică a câștigătorului?”.

La Radio Operativ, credem că fantomele se tem de lumină. Cu cât mai mulți cetățeni vor privi cu atenție spre ecranele SICAP și spre panourile de pe stradă, cu atât mai greu le va fi celor care vor să transforme bugetul național într-un banomat personal. Nu suntem doar plătitori de taxe, suntem acționarii acestui stat, iar dreptul nostru de a verifica „investiția” este inalienabil.

Rămâneți vigilenți. Banul public nu este al nimănui, este al nostru, al tuturor.